CCR și-ar fi încălcat propria jurisprudență. Se cere în instanță anularea concursului pentru patru posturi de magistrat-asistent

CCR și-ar fi încălcat propria jurisprudență. Se cere în instanță anularea concursului pentru patru posturi de magistrat-asistent
Publicat: 07/04/2022, 11:52
Actualizat: 07/04/2022, 11:53

Curtea Constituțională a României (CCR) a organizat un concurs – pe data de 29 martie 2022 – pentru ocuparea a patru posturi de magistrat-asistent. Andrei Nicolae Popa, unul dintre juriștii care și-au depus dosarul pentru a participa la respectivul concurs, a atacat în instanță nu numai hotărârea privind aprobarea regulamentului de concurs, dar și hotărârea privind organizarea concursului. 

Andrei Nicolae Popa solicită suspendarea celor două acte ale CCR, iar tensiunile s-au amplificat, într-un astfel de context, existând chiar suspiciuni că unii dintre judecători ar fi dorit să-și promoveze favoriții în funcții.

Trebuie menționat și că – după ce a fost demarată acțiunea în instanță – toți participanții la proba scrisă a concursului pentru ocuparea a patru posturi de magistrat-asistent au fost respinși.

S-a solicitat Curții de Apel Alba Iulia să suspende executarea celor două hotărâri CCR

Candidatul Andrei Nicolae Popa s-a înscris la concurs pe data de 23 februarie 2022 . Rezultatul selecției în urma probei de verificare a dosarelor s-a publicat – pe pagina de internet a Curții Constituționale – pe data de 8 martie 2022. Andrei Nicolae Popa a fost declarat ”respins”.

  • Prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 24/2021 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent.
  • Prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr.2/2022 s-a aprobat organizarea, în data 29 martie 2022, ora 10:00, a concursului pentru ocuparea celor patru posturi.

Andrei Nicolae Popa a făcut contestație și a depus o plângere, solicitând Curții de Apel Alba Iulia să suspende executarea celor două hotărâri CCR care au stat la baza organizării concursului, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit art. 14 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, ”în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.

”Hotărârile CCR încalcă și normele de tehnică legislativă, creând confuzie și interpretare antagonică”

Potrivit sursei citate, Andrei Nicolae Popa susține că hotărârile CCR erau acte administrative cu caracter normativ, potrivit jurisprudenței curților de apel și a CCR.

În astfel de condiții, trebuia îndeplinită procedura de supunere în transparență decizională, ceea ce nu s-a întâmplat. Suplimentar, hotărârea referitoare la regulamentul de concurs nu este motivată în fapt și nu este însoțită de niciun referat de aprobare sau alt document de aprobare care să fi fost publicat, spre a fi adus la cunostința persoanelor interesate.

Andrei Nicolae Popa argumentează că hotărârile CCR ”încalcă și normele de tehnică legislativă, creând confuzie și interpretare antagonică”.

”Normele din Regulament sunt redactate într-o manieră în care să creeze confuzie cu privire la condițiile de eligibilitate pe care candidatul la postul de magistrat asistent trebuie să le îndeplinească, lăsând un grad mare de subiectivism și caracter arbitrar al interpretării normei”, argumentează reclamantul.

”Hotărârea CCR privind regulamentul de concurs a fost adoptată cu exces de putere”

Andrei Nicolae Popa susține că hotărârea CCR privind regulamentul de concurs a fost adoptată cu exces de putere, citând în acest sens chiar din jurisprudența Curții.

”În mod contrar, Curtea Constituțională încălcându-și propria jurisprudență și lipsind de eficacitate considerentele propriei decizii, a adoptat prezentul Regulament de concurs, în baza unor dispoziții legale al căror conținut au rămas neschimbate în ciuda Deciziei nr.121/2020. Practic, în loc să fie un exemplu în aplicarea propriilor decizii, Curtea a ales să le ignore, încălcând astfel art.147 alin.(4) din Constituție”, afirmă Andrei Nicolae Popa.

Alte argumente ale reclamantului vizează:

  • nelegalitatea Regulamentului de concurs și a concursului organizat, decurgând din publicarea pe site-ul instituției a unui conținut diferit al aceluiași Regulament, adoptat prin Hotărârea Curții Constituționale nr.24/2021
  • lipsa de legalitate a organizării concursului, prin prisma numărului de posturi scoase la concurs

Următorul termen în procesul de la Curtea de Apel Alba Iulia este programat pentru data de 19 aprilie 2022.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”